Mary Magdalene, schimbarea începe cu o sămânță de muștar
Îmi amintesc acum o poveste sufi, veche ca toate poveștile sufi, despre un bob de linte. Care se plângea și se plângea că apa e fierbinte, că temperatura e de nesuportat și tot așa. Bucătarul însă l-a liniștit spunându-i că va fi fiert și asezonat cu mirodenii, pus într-o compoziție care îi va da gust și el însuși va îmbunătăți mâncrea cu un gust nou. Atunci, bobul de linte s-a liniștit și încântat peste măsură de rolul care i se pregătise, s-a supus dorinței bucătarului și a cerut să fie gătit conform rețetei.
Am revăzut Mary Magdalene zilele acestea pentru că mi-a venit în minte fraza cu care se deschide filmul. E un gând al ei despre sămânța de muștar ca simbol al împărăției cerești care, ce bine înțelesese ea, se află în interiorul omului. Și dacă fiecare ia sămânța de muștar și o plantează în grădina sa, o udă și are grijă să crească, și-a îndeplinit rostul pe lume.
Poate nu ați văzut filmul, așa că mă simt datoare cu câteva idei. Regizorul e Garth Davis, poate ați văzut filmul lui, Lion. A mărturisit într-un interviu că nu era interesat deloc de un subiect religios, dar, citind scenariul a fost marcat de povestea centrată pe Mary Magdalene. De ce ea e personajul principal și nu Iisus? Ea e simbolul omului care alege conștient calea sufletului. Ea tânjește după ceva greu de descris în cuvinte și face o alegere dificilă. Numai un maestru și numai Iisus putea înțelege după ce tânjește sufletului ei. Pe vemea aceea, numai bărbații aveau acces la căile spirituale, femeilor le era rezervat rolul de soție, mamă, gospodină, viața lor nu le aparținea așa că, să fii tânără și să-ți părăsești familia ca să urmezi o cale spirituală, cerea un curaj nebunesc.
Asta l-a și determinat pe Garth Davis să facă filmul și să facă dreptate acestui personaj istoric, recunoscut abia în 1969 de biserică drept Apostolul Apostolilor, după secole de denigrare. Asta nu înseamnă că adevărul restaurat a ajuns la toată lumea. Filmul ar fi putut ajuta dacă, tocmai din acest motiv, n-ar fi fost intens boicotat. Dar asta e o poveste în care nu vreau să intru.
Joaquin Phoenix îl interpretează pe Iisus și Rooney Mara pe Mary Magdalene. O să vă las să îi descoperiți, pentru că interpretările lor au o prospețime nemaiîntâlnită în acest gen de film. Iar filmul nu este atât religios, cât mai degrabă psihologic sau chiar social, pentru că temele accentuate sunt libertatea femeii(și aici o să vedeți că deși s-au schimbat niște lucruri, altele au rămas la fel), accesarea iubirii prin compasiune, înțelegerea Adevărului mai degrabă cu inima decât cu mintea, Regatul este în interiorul omului și este accesibil tuturor, pentru a urma calea sufletului care tânjește după Dumnezeu, e nevoie de mult curaj. Și nu în ultimul rând neînțelegerea majoră a omului cu privire la Regatul ceresc. Care nu se vinde și nu se cumpără la piață, nici prin ofrande nici prin sacrificii animale, ci prin sacrificiul omului, pregătit să renunțe la ce are mai scump pentru a obține ceea ce nici cu gândul nu gândește.
Filmul are o atmosferă respirabilă. O simplitate vine și din faptul că sub lupă e doar grupul de apostoli și mai puțin faptele, întâmplările acelor zile. Predicile sunt puține dar memorabile. Răstignirea și moartea sunt privite prin prisma acceptării iar accentul nu e pus pe suferință, sânge și lacrimi. Curgerea timpului e marcată de meditațiile lui Iisus, în liniște, de acceptarea interioară a suferinței care va veni și de păstrarea demnității umane. Joaquin Phoenix nu era el dacă nu înțelegea uanitatea acestui personaj și dacă nu îl privea cu un ochi necontaminat. E o scenă în care își exprimă regretul nu că va muri ci că se va sfârși viața care e atât de frumoasă. Și privirea și lacrimile din ochi te fac să te gândești altfel la Iisus. Cum poate ar fi necesar să o facem.
Mary Magdalene e portretizată ca un discipol atent, care înțelege adevărul nerostit. Prin exemplul ei, înțelegem ce înseamnă cu adevărat compasiunea și iubirea necondiționată. Și că iertarea e necesară mai ales când omul e judecat și denigrat. Asumîndu-și cu curaj drumul alături de ceilalți apostoli bărbați, ea nu se lasă doborâtă de prăpastia dintre mintea masculină și cea feminină. Nu urăște, nu poartă ranchiună. Dimpotrivă.
Ea ne arată că suferința este necesară ca să îi poți înțelege pe cei în suferință și evidențiază calitățile sufletului care e de nestrămutat în dorința sa. Acceptarea, supunerea, înțelegerea superioară o pregătesc pentru recunoașterea învierii lui Iisus. Ea este chemată să fie martor. De ce ea și nu Petru sau ceilalți, o să înțelegeți.
Și poate cel mai de preț mesaj pe care ni-l lasă Mary Magdalene e acesta: eu nu voi tăcea, mă voi face auzită. Schimbarea începe din noi. Acesta e adevărul. Când noi ne schimbăm, lumea se schimbă. Aceasta e revoluția. Una interioară, singura care poate schimba lumea. Lumea cea nouă, pe care apostolii așteptau s-o aducă Iisus. Fără să înțeleagă că tocmai aceasta era și e datoria fiecăruia. Să-și schimbe regatul interior, plantând o sămânță de muștar…Așa începe totul
Samanta de mustar este fericita!
Dar oare cat de fericit va fi bobul de linte care consimte la sacrificiul suprem?
Foarte putini au curajul sa treca prin asta!
Acestia sunt cei alesi care vor schimba lumea.
Ii admir si stiu ca n-as fi in stare sa acced la valoarea lor!
Doamna Mariana, s-ar putea ca bobul de linte să nu știe că e copt și perpelit și totuși să fie, nu?