AI aplicat și nu te sună nimeni?

AI aplicat și nu te sună nimeni? Sunt milioane de oameni în lumea asta care se plâng de același lucru, în condițiile în care, de cealaltă parte a baricadei, recruiterii / hasherii se plâng de criza de personal care afectează toate domeniile de activitate.

Dar, cum pe noi ne afectează ceea ce ne impactează direct, azi o sa vorbim despre meleagurile noastre.
Și o să încep cu 2 povești scurte.

În 2003 aveam client o companie românească devenită multinațională. Într-o bună zi am primit un email de la ei și l-am citit de câteva ori, ca să mă asigur că am citit bine. Mi se solicita să fac head hunting pentru ei (???!!!). Ca să nu zic "lucruri" în scris, am ales să sun clientul. Aveam să aflu că erau total nemulțumiți de head hunterii și de agențiile de recrutare cu care lucrau și, sătui de rateuri s-au îndreptat către mine. Eu - lucrând într-o multinațională de advertising la momentul respectiv. Trecusem prin procese de head hunting, știam în linii mari principiile, dar nu era meseria mea. Și i-am spus clientului exact așa, dar mi s-a spus că sunt singura persoană în care mai au încredere. Poate pentru altcineva ar fi fost măgulitor, dar pentru mine a fost groază. Eram covârșită de muncă, nu aveam suficienți oameni în echipă și nu mi se permitea să mai angajez, căci bad managementul e la ordinea zilei la noi și brusc trebuia să învăț o meserie nouă.
Clientul a fost șocat când i-am spus că voi merge în compania lor să învăț despre fiecare poziție în parte, despre condiții și alte cele. Nimeni - nici recruiterii independenți, nici agențiile, nici head hunterii nu avuseseră această solicitare. Ei pur și simplu cereau job description-urile și le livrau ce candidați considerau ei că s-ar potrivi. La ochi, așa... Și, evident, își luau comisioane babane dacă aveau norocul ca vreun om trimis de ei chiar să fie potrivit pe job. Practic totul era la plesneală.
Trei luni am muncit ca un câine să învăț cât mai mult și cât mai repede, ignorând faptul că nu eram plătită pentru asta. Încă trei luni am continuat cu învățatul și, în paralel, am făcut hunting și, la final, le-am livrat niște profesioniști de prima mână. Mai mult, majoritatea celor selectați de mine nici nu fuseseră luați în considerare de recruiterii ori de head hunterii de la noi, din simplul motiv că nu erau "scriitori de CV-uri". Dacă pot afirma că am învățat să fac head hunting? Nu, nici vorbă. Am învățat timp de 6 luni în regim mai mult decât intensiv cum să livrez niște rezultate punctuale pe un proiect punctual. O meserie, ca să o cunoști cu adevărat, nu se învață în 6 luni. Și mai e ceva - nu te apuca de o meserie (sau nu continua) dacă nu ai chemare pentru ea. Mie mi-a plăcut ce am învățat atunci și am aplicat de multe ori, dar chemarea mea este pe ceea ce fac și acum, deși de multe ori am jurat că mă las.

A doua poveste - un experiment pe care l-am făcut în 2004. Din 1995 eram membru în International Experiential Marketing Association, o entitate care număra vreo 3000 de membri la nivel global și prima platformă online de acest gen, la începuturile internetului. În această asociație nu intrai, ci erai selectat. Criteriile erau multe și foarte serioase. Inițiatorul său a făcut un AVC prin 2007-2008 și s-a ales praful de un proiect internațional foarte puternic. Mai mult, platforma nu era publică. Așa se face că am colaborat pe proiecte uriașe, fiecare membru înțelegând perfect partea cu confidențialitatea și cu lucrul în echipă. Long story short, eu făceam practic și în România treaba asta, dar în 2004 m-am gândit să vorbesc public cât mai mult despre eficiența sa. În toamna lui 2004 piața a bubuit. Toată lumea făcea experiential marketing. Lansasem un trend, practic. :)) M-am apucat să dau mailuri oamenilor și agențiilor cu întrebarea simplă - ce înțelegeți voi prin experiential marketing / cum faceți experiential marketing. Răspunsurile au fost din categoria "cascadorii râsului". Unul nu avusese măcar decența să se documenteze. dar toți făceau experiential marketing. Indiferent de domeniul de activitate, pe habarniștii ăștia i-am poreclit cititorii de titluri de pe tarabe.

Revenind la subiectul nostru, nu întâmplător am dat exemplele de mai sus. Domeniile considerate "ușoare", aka de golăneală, sau la "împușcă francul" au fost invadate de tot felul de neaveniți. De aceea profesioniștii adevărați sunt aproape invizibili. Un astfel de domeniu este HR-ul pe partea de recrutare de personal - indiferent că vorbim despre cei independenți, cei angajați sau cei care lucrează în agenții de recrutare. Și da, știu, am fost avertizată că dacă scriu aceste rânduri n-o să-mi fie prea bine.

Încă de dinainte de explozia AI era o prăpastie uriașă între companii și forța de muncă. Prăpastia a fost adâncită zi după zi exact de acești recruiteri / HR incapabili, analfabeți funcțional și imbecili. Singurele lor calități fiind pupatul dosurilor șefilor / clienților, ținutul de scaun, aroganța și bătutul cu pumnii în piept.
Ori, când domeniul ăsta e plin de pleavă, după apariția AI la ce te-ai fi așteptat?

Orice AI are în spate un LLM - adică Large Language Model. Mai pe românește, ca AI-ul să-ți livreze, trebuie să-l antrenezi. Ca să-l antrenezi, trebuie să știi meserie. Ca să știi meserie, trebuie să înveți. Ca să înveți, trebuie să te ducă capul. Ca să te ducă capul, trebuie să muncești. Ca să muncești, trebuie să depui efort (intelectual). Ca să depui efort intelectual trebuie să ai cu ce. Mai zic?!!! :))

Screeningul CV-urilor se face cu ATS. Adică Applicant Tracking System. În acest ATS se introduc cuvinte cheie. După cât înțelege recruiterul din job description, după câtă română sau engleză știe etc.
Știu că te întrebi dacă trebuie să devii "scriitor de CV-uri". Răspunsul scurt este: DA. Stupid, nu? Da, dar real.
Și atunci te îndrepți și tu către AI.. Îi dai CV-ul tău și job descriptionul publicat pe LinkedIn sau unde a fost jobul publicat și îi faci un script să-ți păstreze informațiile din CV, dar să-l adapteze utilizând cuvintele cheie din JD. Corect? Greșit!
Pentru că CV-urile scrise cu AI sunt primele respinse de sistem. Acesta este paradoxul zilelor noastre.

Un alt paradox este acela în care se cere specializare clară - ori așa se bat toți cu pumnii în piept că vor, dar în JD-uri găsești o tocăniță cu de toate. Și pe salarii de nimic. Practic ar trebuie să vii cu bani de acasă și să fii fericit că lucrezi. Thanks but no thanks!
În articolul publicat azi de Wall Street puteți citi despre mari companii care elimină (nu de tot) AI-ul și recrutează oameni în carne și oase. Cu alte cuvinte, își pun recruiterii la muncă. Iar acum, având model de comparație, vor descoperi cât de praf sunt acești recruiteri și tare mi-e că vor fi primii concediați în noul sistem. Pentru că nici o companie nu-și mai permite pierderile într-o economie globală prăbușită. Nu, nu la noi. La noi încă e la modă pupatul, chiar cu riscul ca afacerile s-o dea în bară.

Mai există vreo soluție dacă AI aplicat și nu te-a sunat nimeni? Eu cred că da. Soluția ar fi să ajungi să cunoști exact persoana care are nevoie de tine și să sari peste HR / recruiter. Omul acela știe exact ce vrea. Sigur, e și mai rar în România ca șeful de departament ori CEO-ul să vrea oameni cu adevărat pregătiți, nu "yesmeni" și pupători și cu atât mai puțin - să vrea oameni mai pregătiți și mai capabili ca ea / el... Și nu, nu speranța moarte ultima, ci tu. Mult după ce a murit speranța, mult după ce a murit încrederea în sine, mult după depresie, mult după deznădejde.
Uite și un alt articol, din Press One.

Un alt aspect deloc de ignorat este discriminarea. Aceasta are mai multe forme în recrutare: discriminarea pe criterii de vârstă (peste 59% dintre persoanele de peste 45 de ani consideră aproape imposibil să-și mai găsească loc de muncă, conform unui studiu citat de Wall Street) și discriminarea pe criterii de sex - femeile trecute de vârsta de 40 de ani își găsesc joburi mult mai greu decât bărbații. Dar asta nu ne miră în mica și mult prea vesela noastră patrie.

În Europa și nu numai, există țări care au înțeles valoarea și potențialul generațiilor de 40+ și se luptă să readucă acești oameni în companii și să-și revitalizeze economiile.
Istoric vorbind, cele mai rapide forme de revitalizare economică sunt războaiele. Știu că sună prost, dar e o realitate prin care umanitatea trece de mii de ani. Dar costurile sunt mult prea mari. Din păcate nu învățăm nimic din istorie și, probabil, parcurgem cea mai agresivă ridicare a idiocrației la rang de normă.

Un alt aspect important care la noi nu se aplică... de fapt sunt două :)) - crono-work și munca remote. Crono-work înseamnă munca adaptată la bioritmul fiecărei persoane. Pentru un matinal este crimă și pedeapsă să muncească până în creierii nopții, cum la fel este pentru un ne-matinal să fie up & running în creierii dimineții. În țările civilizate acest lucru se implementează de câțiva ani buni și își dovedește eficiența. Al doilea aspect este legat de munca remote. La noi, după ce a trecut și pandemia, s-a revenit la vechile cutume - te vrea șeful cu fundul pe scaun, să te vadă toată ziua. Chiar dacă tu poți să-ți faci meseria remote (sunt domenii în care asta nu e posibil) și chiar ești mult mai eficient. De ce se contiuă cu tâmpenia asta, chiar nu știu. Și când zic remote nu mă refer la lucrat neapărat de acasă. Din 2004 lucrez pe cont propriu și clienții erau convinși că stau legată de piciorul biroului. Realitatea este că din aprilie și până în noiembrie plecam pe câte un mal de apă, iar dacă mi se solicita întrevedere față în față o organizam pentru cel mai devreme a doua zi. Asta dacă nu era ceva deja programat. Și uite că mi-am făcut mereu treaba bine. Acum doi ani am fost pentru o foarte scurtă perioadă de timp la o companie. Biroul nu avea gemuri, era un coșciug fără lumină naturală și fără aer curat. Mai mult, trebuia să mă trezesc de la 6 dimineața ca să fiu "aptă-n cap" până la 9, după minimum o oră de stat în trafic. Mai ajungeam acasă seara după ora 20:00. După 3 săptămâni m-am întrebat foarte serios de ce îmi bat joc de viața mea. Tot acolo se dorea "să implementăm și noi AI". A fost adusă o firmă de consultanță în echipa căreia nu era absolut nimeni care să aibă măcar o vagă idee despre AI, iar înainte de întrevedere mi s-a spus textual să nu deschid gura. Ceea ce evident nu s-a întâmplat. CEO-ul companiei nu știa, de asemenea o boabă de "aieză", dar se pare că cele două tabere se înțelegeau perfect. Mă rog, până am deschis gura. :))

Revenind la AI, să știi că și AI-ul te poate ajuta să-ți rescrii CV-ul fără să pară scris de un Milenial care vrea validare sau cerșește atenție sau și mai și - crede că e wizard sau guru sau fairy într-un domeniu. Și aici vorbim mai întâi despre înțelegerea lucrului cu AI-ul, despre integrarea de instrumente cu AI, despre folosirea sa și în research, scriere de cod și multe altele. Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de AI aplicat (acum poate că e mai clar jocul meu de cuvinte 😉 ), lasă-mi un mesaj fie în comentarii, fie folosind formularul de contact de pe site.

Tehnologia este foarte bună și utilă dacă știi să o folosești și dacă înțelegi cum să o faci. La fel de mult pe cât poate fi și de periculoasă. Știu companii în România care au dat acces unor AI-uri la serverele proprii fără ca măcar să știe cu ce se mănâncă AI-ul, fără să se securizeze și dând mână liberă angajaților să "lucreze" - care cum îl taie capul și priceperea.

Citește și...