A fi sau a nu fi fascinat

Mintea mea de copil, uluită de imagini, sunete, chipuri și culori a plasat în imaginație o fabrică de povești. O metaforă pentru ceea ce, timp de câteva luni, a fost pentru mine o imersiune pe tărâmul fascinației.

 

Devorând poveștile noi am început să mă întreb de ce. De ce eram fascinată, care sunt elementele

fascinației și ce am eu de învățat de aici. Vedeam eu poveștile într-o lumină mai strălucitoare? Le investisem eu cu

niște puteri magice sau chiar aveau ceva magie în ele.

De felul meu, cred în magie. Când un om îmi pare de nedescifrat în minunăția lui, îmi spun că e magic. Natura e magică, o privire e o invitație și cuvintele au putere să desfacă sau să lege.

 

Fusesem atrasă într-o iluzie, o păcăleală sau era și ceva real acolo? Simțeam că în spatele luminii proiectate din care

apăreau monștri și eroi mai era ceva. Așa cum la cinema era un proiecționist, și lumina venea dintr-o sursă și

dezvăluia tot felul de povești. La urma urmei, dacă nu fusese decât o poveste frumos ticluită ca să mă scoată din vechiul culcuș, care era problema?

 

Dacă știi că ai fost sedus și că te-ai lăsat sedus ca să trăiești povestea, e altceva, nu? Și oare nu erau toate de pe lume niște povești, nu suntem noi asaltați la tot pasul de imagini? Începusem să mă gândesc mai serios la ce privesc, de ce privesc, la structura poveștilor și mai ales la destructurarea ei.

 

Ce e în spatele poveștii și ce pot face în viața mea cu acest elan vital pe care începusem să-l simt crescând în mine? Mă simțeam mai vie, mai inspirată, mă gândeam mai multe la cuvinte și la atributele lor misterioase.

Așa că am ticluit și eu o poveste ca un studiu. Ca să mai rămân pe teritoriul fascinației, vă invit să vă întrebați. Voi când ați fost fascinați ultima oară, ce v-a fascinat și v-ați prins de ce? Răspunsurile sunt pentru voi, eu doar vă invit să le găsiți.

 

 

 

Cum am ajuns la fascinație? Adică la cuvânt? Un cuvânt folosit rar, pe care-l aud uneori în interviurile mele. Un copil a fost fascinat de imaginea unei balerine, altcineva a auzit o muzică și a fost fascinat, și tot așa. Am înțeles că fascinația e o atracție, ca o vrajă, care-l ia pe copil de mână și-l duce într-o lume care-i apare ca magică.

 

Adică minunată și de neînțeles. Adulții folosesc rar acest cuvânt și poate nu l-aș fi folosit nici eu dacă nu aș fi privit totul cu alți ochi.

 

A te lăsa atras, a-ți da voie să intri pe un tărâm necunoscut. Să riști. Pentru mine, fascinația a venit sub forma unor povești, care m-au atras prin imagini și cuvinte. Am plonjat într-un imaginar la care m-am uitat mai întâi ca un copil la un acvariu cu peștișori colorați, apoi am început să iau notițe și să scriu idei, frânturi și asocieri iar mai apoi m-am întrebat ce e în spatele acestor imagini.

Cu alte cuvinte, care e ideea, dacă aș putea s-o exprim? Dacă ar fi un cuvânt, care ar fi?

 

Mai întâi au fost titlurile și afișele, bineînțeles. De exemplu Mystic Pop-up bar. Shine or go crazy, Wok of love, The King, eternal monarch sunt doar câteva. Apoi conținutul, noutatea povestirii, apoi imaginile, izvorâte dintr-o imaginație care-mi părea vie și mereu nouă, apoi chipurile noi. După imagine, au venit cuvintele, pe care le-am notat, înțelesurile pe care le-am găsit și le-am întrețesut eu în propria poveste, hrănindu-mă cu ele.  

 

Dacă era o proiecție, cine o proiecta pentru mine? Oare proiecționistul din interior îmi pregătise un film ca să mă distragă de la vechi, să mă atragă spre nou? Așa cum bibliotecarul din interior îmi mai aducea câte o carte iar bucătarul mă îmbia la noi rețete? Așa îmi plăcea să cred.

 

 

A fi fascinat, a fi sedus, a fi îndrăgostit, pasionat, a te simți viu, pătruns de o idee, nu e oare ăsta modul de a trăi de

care au vorbit mereu artiștii, poeții, scriitorii? Dar poți să faci asta cu de la tine putere? Poți să hotărăști , gata de azi sunt îndrăgostit? Trebuie să aștepți și dacă ai noroc, apare ceva. 

 

Lasă-te și tu îmbătat de muzică, de cuvinte frumoase, de poezie, de stări sufletești, de viață, spunea un personaj. Idei frumoase, dar cum să nu fii distras de opusul lor, de urât, zgomot și toate celelalte? 

Rămânând pe un tărâm de mijloc, mi-am propus să devin un consumator mai serios și mai înverșunat. Nu de mâncare, haine și obiecte. Ci de frumos, în toate formele pe care le pot găsi. 

Deci pornisem din nou într-o misiune de recunoaștere a frumosului, dusă de  mână de muza fascinației.  

 

 

Pentru voi ce înseamnă să trăiești cu pasiune, din inimă, să te simți viu? Dacă viața îți trimite un mesaj, să-i răspunzi și tu cât mai personal, mai autentic, mai intim posibil? Mă îmbătasem cu imagini și cuvinte, dar elixirul era viu și îmi dădea elan. Elan însă pentru ce ? (va urma)