O poveste

Trăiau odată ca niciodată, pe o insulă fermecată, niște spiriduși jucăuși. În țara dimineților liniștite, colorate în galben roz, într-un regat suspendat, nevăzut și neștiut. Spiridușii erau croitori de povești. De dimineața până dimineața, neîntrerupt. Cererea era mare și ei desenau, tăiau, refăceau. Ei știau tot ce se întâmplase cândva și din când în când primeau mesaje despre ce avea să se întâmple. Grijulii și atenți, urmau instrucțiunile celor care numărau cuvintele, temele, personajele și hotărau ce e în minus și ce e în plus. Strâmtau și lărgeau, luând-o de multe ori de la capăt până povestea ieșea întocmai cum era necesar. 

Regele și regina se certau adesea, fiecare având personaje preferate. Regele, cum e lesne de ghicit, prefera războinicii, prinții curajoși, uneori chiar câte o prințesă neobișnuită. Pe când regina le socotea pe femeile iubitoare demne de a fi personaje principale. Dar și ea tânjea după câte un războinic, chiar un hoț îndrăzneț care știa cum să fure inimi dar și să se ofere pe sine. Regina suspina de dorul iubirii pe când regele râdea zgomotos, fericit când o sabie măiestrit mânuită tăia răul de la rădăcină. 

Când regele și regina aplaudau poveștile, spiridușii nu-și mai încăpeau în piele de bucurie. Râdeau, dansau, plângeau și ei ascultând și o luau de la capăt născocind alte și alte întâmplări. Meșterirea poveștilor nu era un lucru ușor, pentru că aveau o responsabilitate. 

Spiridușii erau organizați pe căprării sau cum ziceau ei, pe magazii. Unii scriau, alții imaginau, alții tăiau, unii coseau, țeseau, sau mai bine zis întrețeseau prin povești câte o idee, niște cuvinte, o schemă, o bijuterie, așadar ceva mai rar, greu de găsit, de auzit. Dar ei puneau acolo ceva, ca o substanță misterioasă, curioși dacă cineva avea să descopere, să auda cu cealaltă ureche sau să vadă cu celălalt ochi. Nu era lucru ușor, desigur. Dar spiridușii erau maeștri, căci de multe generații se ocupau cu asta și învățaseră să ascundă de ochii neinițiați cele mai prețioase mesaje. Cineva, de exemplu, se ocupa de cuvinte. Cuvintele erau grupate și ele pe categorii, așa cum erau și oamenii. Pentru că un om era definit printr-o idee, chiar printr-un cuvânt. Și între acestea, erau cuvinte speciale, grele, care puteau deschide porți în inimile oamenilor. Acestea cântăreau greu și aveau un șef pe măsură. Spiridușii lui aveau grijă ca acestea să se regăsească în fiecare poveste. Cuvinte ca adevăr, iubire, destin, compasiune, binele, curajul, dreptatea, puterea, erau plasate cu grijă în propoziții simple, astfel că uneori treceau neobservate.

Personajele le repetau de mai multe ori până când curgeau natural. Așa că atunci când erau ascultate, uneori erau auzite, alteori nu. Acesta era și un test și o încercare. Când cineva le auzea de-adevăratelea, un clopoțel suna și spiridușii știau și erau fericiți. Ca și cum cineva ar fi bătut la poartă. Încă nu i se deschidea, trebuia să bată de mai multe ori. Dar ori de câte ori un om auzea un cuvânt mare cu cealaltă ureche, spiridușii ciuleau și ei urechile. De acolo, munca era încă și mai grea. Cel care auzise, avea să fie atent și la alte cuvinte, să le deseneze, să se întrebe ce vrea să zică acest cuvânt, să-l urmeze în poveste fără să știe unde-l duce. Să fie așadar curajos și puțin nebun. Să asculte toată povestea și dacă era nevoie să o asculte din nou. Să gaseasca și alte cuvinte mari, să le reașeze în capul lui și dacă putea, la nevoie să facă chiar o poveste. Pentru că acesta era țelul spiridușilor. Ca cei care au curajul să intre în poveste, să fie fermecați și când se întorc în lumea lor, să scrie ei înșiși o poveste. Și așa, poveștile vor fi mereu vii și nu vor dispărea niciodată. Asta era menirea lor.  

Din sondajele lor, tot mai multe urechi și ochi erau ațintite către regat și mai mulți curajoși se aventurau să descifreze misterele poveștilor lor. Ei își frecau mânuțele de fericire, iar Regele și Regina vărsau în continuare lacrimi ba de bucurie ba de tristețe, căci eroii lor sufereau, dar nu renunțau niciodată. Destinul, era scris în poveste, era ceva de care voiai cu disperare să fugi, dar era imposibil. Te prindea din urmă. Negreșit.