Skip to content 
Prima dată
Prima dată când am auzit (mi-a spus cineva) “Don’t take it personally” (nu o lua personal) am crezut că n-aud bine. Aveam douăzeci și ceva de ani și abia eram venită în țară. Deși aveam ceva ani de muncă în spate, prin țările civilizate, nimeni, niciodată, nu-mi spusese așa ceva. Aici, însă pare normă.
Sinceră să fiu, atunci (ca și acum) mă izbește chestia asta foarte tare.
Și-așa tânără cum eram am răspuns:
– Și…cam cum ai vrea să o iau? Impersonal? Mi-ai tras-o pe la spate fără motiv.
– E business, dragă, nu trebuie să o iei personal niciodată. Pur și simplu s-a ivit ocazia și-am vrut să-mi păstrez exercițiul.
– Ei, hai! Asta e prea de tot! Tu realizezi ce prostie ai zis, nu-i așa? Cum adică “n-o lua personal? Eu trăiesc personal, muncesc personal, vin la muncă personal, fac totul…personal. Tu poți…impersonal?! Dacă poți, foarte bine. Eu nu pot. Pentru că viața mea trece prin mine și nu pe lângă mine.
Înghiți?
Știu că “taci și-nghite” e statement la noi, dar hai să mergem mai departe.
Titlurile de cărți, articole, conceptele “cool” sunt chestiile pe care românii le mănâncă pe pâine și le-nghit pe nemestecate. De la toate astea se ia doar forma, fără fond, că asta oricum nu se pricepe și nici nu prea mai ai cui să-i spui să priceapă.
Și vine câte-un guru d’ăsta făcut pe genunchi și-l învață pe “leaderul” sufletului cum poate da niște mui, elegant cât de cât, pardon my French. Și liderul, de același calibru ca “guru” (cu femininul “guruleasă” / “lidăreasă” 😀 ) preia rapid modelul. Deci când auzi “n-o lua personal” e momentul să te ștergi la gură. După asta, alegerea e a ta: înghiți sau nu.
Ține minte, însă – când alegi să înghiți, în momentul ăla alegi cine ești / cine vrei să fii în viață.
Nici o alegere nu este greșită, să ne înțelegem bine. Dar analizează unde pui granița. În viață sunt compromisuri care se fac și compromisuri care nu se fac. Cine nu face niciodată nici un compromis ori cine face doar compromisuri e inflexibil ori patologic de flexibil și-ți arată și cât e de limitat, până la urmă. Dar alege-ți
- ce compromisuri ești dispus(ă) să faci
- până unde ești dispus(ă) să faci compromisuri
- ce costuri ești pregătit(ă) să plătești pe trei unități de timp – pe termen scurt, mediu și lung.
Pentru că da, ce să vezi, orice acțiune (alegerea sau non-alegerea sunt și ele acțiuni) ai face, ea are consecințe asupra ta și asupra celor din jurul tău – cunoscuți și/sau necunoscuți și imediat dar și peste ani. Și știi vorba aia cu “când ți-o fi lumea mai dragă”?!…
Hărțuirea
Ei, și dacă ai citit până aici, trebuie să știi că “n-o lua personal” poate fi și o formă de presiune psihologică, ambalată (să zicem) frumos. Atacatorul întoarce masa către tine. “It’s not me, it’s you” – adică tu ești persoana cu problema.
Presiunile psihologie (atacurile învelite în forme false sau fals-politicoase) sunt o formă de hărțuire dintre cele mai grave.
Mie-mi plac analogiile, pentru că în felul ăsta realizez imagini în mințile oamenilor.
Așadar, imaginează-ți că cineva trece pe lângă tine, te lovește în trecerea grăbită și te darâmă. Cazi, te lovești, mai și doare. Și-i zici, că doar vă știți: “bai frate, da’ uită-te pe unde mergi!” – că te doare, că ai înjura în momentul ăla, dar ești o persoană civilizată. Și de-aici se pornește o întreagă discuție. Persoana cu pricina se simte lezată și-ți zice niște lucruri. Nu vă certați, sunteți civilizați, la naiba! Dar, la un moment dat, acea persoană ți-o trântește “dar n-o mai lua, dragă, așa personal, că n-am nimic cu tine!”
Ăsta e momentul în care a întors masa. Acum e rândul tău la mutare. Ce faci? Alegi să te simți vinovat(ă)? Îți reamintesc că te-a lovit, nu neapărat fizic, poate prin atitudine, vorbe etc. Când ai ales asta – deja ai acceptat și înghițit agresiunea (hărțuirea).
Soluții?
Orice problema are, pe lumea asta, mai multe soluții.
Imaginează-ți din nou un scenariu – iubitul / iubita ta te înșeală și prins(ă) cu mâța în sac încearcă niște “explicații” penibile și, dacă vede că nu te mulțumești cu ele îți spune “dar n-o lua, dragă, personal! A fost doar un accident / o aventură”. Mno, tu ce îi spui / ce faci atunci? Îl / o iei în brațe și-l / o mângâi pe cap sau îi faci bagajul și-l / o trimiți la origini?
Așa e și-n business, să știi.
Așadar, ai soluții.
Dacă te ajută, îți spun că cea mai recentă experiență a mea pe tema asta, în viața profesională s-a soldat cu o atitudine foarte fermă din partea mea. Persoana care mi-a spus să n-o iau personal a continuat atacul (hărțuirea). Au urmat niște răspunsuri tot ferme din partea mea. Replica m-a făcut să râd: ” Îmi pare rău, discuția a ajuns prea departe, hai să ne oprim aici.”
N-am avut alt răspuns decât
– Îmi pare rău că ai luat-o personal. E doar business…
Am căutat pe net exact așa “this don’t take it personally bullshit” și-am dat peste frumusețea asta de articol realizat de o persoană mult mai deșteaptă decât mine. A apărut în Harvard Business Review care chiar nu publică bullshituri. (Duncan Coombe is Adjunct Professor of Organizational Behavior and Leadership at IMD Business School. He co-authored the award winning book Care to Dare and advises organizations on matters relating to human growth and development.) Îl poți citi și tu aici.
Acest “Don’t take it personally” este un trend periculos din multe puncte de vedere. Pentru că, dacă nu iei nimic personal pe lumea asta, ce-ai devenit? Ce ești?
Pe de altă parte, ATENȚIE (!!!) – nu înseamnă să iei orice lucru la modul personal. Pentru că și asta duce la o formă de devianță care poate culmina cu o afecțiune psihică.
Dar fii atent(ă) la nuanțe, la tematică, la abordare și nu în ultimul rând la contexte!
Cu alte cuvinte nu mai înghiți nemestecat tot ce ți se servește sub umbrela lui “don’t take it personally”!
Dacă ți-am fost de vreun folos, mă bucur. Mă bucur și mai mult dacă ai da și-un semn, ca să știu dacă să-ți mai povestesc lucruri pe teme din astea. 🙂
