Ciuma stacojie

Ciuma stacojie Jack London

Este pandemia de acum o formă a viitorului imaginat de Jack London?Ciuma stacojie

Sau cum a văzut Jack London viitorul, acum mai bine de 100 de ani

Una dintre teoriile moderne asupra unui capitol din istoria actică ce nu are încă suficient suport de dovezi clare, susține, pentru a argumenta de ce vechii greci au împrumutat alfabetul de la fenicieni, faptul că dorienii au i-au invadat pe micenieni care aveau la acea oră cea mai avansată cultură. Dorienii – cam sălbatici și iubitori de sânge nu se-ncurcau ei cu cultura, cu astea…

Asta s-ar fi întâmplat pe la anul 1200 ien și a durat până prin anul 800 ien. În 400 de ani micenienii au ajuns de la a avea cea mai înaltă cultură a vremii la un popor care nu mai știa să scrie, adio știință, literatură, filosofie. Dorienii îi aduseseră la nivelul lor.

Istoria pe care o trăim acum ne demonstrează faptul că (și) cu ajutorul, sau prin intermediul tehnologiei, populația întregului glob poate fi îndobitocită în mult mai puțin timp.

De ce vă spun toate astea ca introducere?

Ei bine, pentru că azi vreau să vă spun despre o poveste.

O poveste scrisă undeva prin 1912 (da, acum mai bine de un secol) de către Jack London. Povestea a fost tradusă pentru prima dată în România în negrul an 1939 sub numele de “Ciuma stacojie”.

Unii dintre voi poate ați citit-o în copilărie. Nu ar fi un moment deloc nepotrivit să o recitiți, zic! 🙂

Este o poveste SF, iar dacă aveți vreo temere, cartea are puține pagini și are și ilustrații. 😉

Oricum, odată ce începeți să o citiți n-o puteți lăsa din mână.

“Ciuma stacojie este o nuvelă în care Jack London împletește perfect ficțiunea cu realitatea. Acțiunea se întâmplă în îndepărtatul an 2073 când, într-un trib de sălbatici, un bătrân le povestește nepoților săi despre ciuma din 2013 care a distrus o întreagă civilizație.” (prefața cărții editată de editura Corint)

Foarte interesantă viziunea autorului din toate punctele de vedere. O să enumăr doar câteva:

  • În 1912, Jack London povestește cum în anul 2013 populația planetei va ajunge la 8 miliarde de oameni. (Uite aici cu facts & figures: https://www.prb.org/2013-world-population-data-sheet/ adică, mai pe scurt, 7,210,581,976 de oameni…to be precise)
  • În fatidicul an societatea umană era la un înalt grad de dezvoltare tehnologică (!!!)
  • Omenirea este lovită de o pandemie cruntă – o ciumă cum nu mai fusese niciodată în istoria sa. Cercetătorii din domeniul medical mureau pe capete încercând să găsească un vaccin, iar cei care le luau imediat locul erau și ei, sortiți pierii.
  • Apar violențele. Fiecare luptă pentru supraviețuire.
  • Civilizația se prăbușește.
  • Cei rămași se adună în triburi în care nu mai contează ce a fost fiecare în viața de dinainte de pandemie.

Aflăm despre toate aceste detalii de la un bătrân care supraviețuise nenorocirii, cu 60 de ani în urmă.

“Bătrânul, fost profesor de literatură engleză la Universitatea din California, rămăsese unicul supraviețuitor al acelor timpuri, iar poveștile lui erau de neimaginat pentru micii sălbatici.” (prefața cărții editată de editura Corint)

Este considerat cam nebun, nu doar pentru că de multe ori vorbește singur utilizând cuvinte complet necunoscute unei găști de puști, ci și pentru că le povestește lucruri incredibile, cum ar fi că, înainte de pandemie oamenii obișnuiau să se spele chiar și de mai multe ori pe zi, că existau orașe, universități, bătrânul însuși fiind un fost profesor universitar, cărți, că oamenii zburau cu aparate de zbor personale și câte și mai câte lucruri uimitoare despre un cu totul alt univers, o cu totul și cu totul altă omenire.

“Când eram eu băiat mai trăiau încă oameni care își aduceau aminte de venirea primelor aeroplane, iar eu am trăit să le văd pe ultimele și asta acum șaizeci de ani.” (Ciuma Stacojie, Jack London)

Puștii îl provoacă permanent să le spună povești, căci amintirile bătrânului zdranțăros, murdar și înfometat nu puteau fi decât povești atâta vreme cât ei nu auziseră în viața lor de asemenea grozăvii. (Nu vă sună cunoscut cu ceva ce am tot auzit anul acesta? “Covid nu există”?…)

În povestirile sale bătrânul este flexibil și caută să utilizeze preponderent cuvinte cunoscute de copii, iar descrierile lui sunt pictografice.

Post pandemie, treptat, oamenii uita limba, inventează termeni noi pentru a defini lucrurile care îi înconjoară, stări, acțiuni, dar din noile cuvinte lipsește însăși poezia. Acești copii nu știu ce e copilăria. Ei trăiesc doar pentru a supraviețui. Lipsiți de educație, de cultură, de lucruri elementare care ar putea aduce cu civilizația.

Nu poți să nu te întrebi, altfel, de ce privim noi atât de limitat istoria îndepărtată a omenirii…

Dispariția limbii este un element central în carte. Prin limbajul articulat și prin comunicare creierul omului se dezvolta permanent. Comunicare înseamnă și interacțiune socială. Nivelul și calitatea interacțiunii sociale reprezintă gradul nostru de evoluție (putem să-i spunem și civilizație, într-un anume sens) nu doar ca specie biologică, cât mai cu seamă ca nivel de dezvoltare (și utilizare) a creierului. See the picture?!…

Nu vă dezvălui mai mult, în speranța că v-am trezit interesul de a reciti povești. 🙂

Am să închei cu unul dintre ultimele paragrafe ale cărții:

“Bătrânul își scutură capul cu tristețe și murmură:

– Praful de pușcă o să vină. Nimic nu-l poate opri – e mereu și mereu aceeași poveste. Oamenii vor fi mai mulți și se vor bate. Praful de pușcă le va da putința de a ucide milioane de oameni și numai în acest fel, prin sânge și foc, o nouă civilizație, cânva într-o zi îndepărtată, va evolua. Și la ce folos? După cum o să treacă vechile civilizații, așa se va întâmpla și cu cea nouă. Pot să treacă și cincizeci de ani până se va consolida, însă va trece. Toate lucrurile trec. Ceea ce rămâne este forța cosmică și materia, fie ca un flux, fie acționând și reacționând, tipărind aceleași tipuri eterne – preotul, soldatul, regele. Din gura unor copilași vine toată înțelepciunea vârstelor. Unii vor lupta, alții vor domni, alții se vor ruga; și restul vor trudi și vor suferi asprimi în timp ce pe umerii și pe spatele lor însângerat se va susține din nou și din nou, la nesfârșit, uluitoarea frumusețe și neîntrecuta minune a statului civilizat.” (Ciuma Stacojie, Jack London)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.